Ce Nu Ar Trebui Să Audă Un Copil De La Părinții Săi

Cu toții ne dorim să fim părinții, dacă nu perfecți, cel puțin ideali pentru copiii noștri. Dar copiii mai greșesc uneori, iar alteori știu exact pe ce „butoane să apese” pentru a scoate din ritm și cea mai calmă mamă. Și cum suntem părinții informați ai secolului XXI, știm deja că nu trebuie să vorbim urât în preajma micuților și ne-am însușit și teoria conform căreia „bătaia cea ruptă din Rai” nu e o soluție de preferat și aplicat.

Și atunci apelăm la banalele cuvinte, cuvinte care spuse la supărare lasă la rândul lor uneori vânătăi… vânătăi pe suflet și pe minte. Și multe astfel de vorbe aruncate în mod repetat vor dezvolta în adulții de mai târziu unele credințe și comportamente dezadaptative. Dar despre ce este vorba mai concret?

„Eu mi-am sacrificat întreaga viață pentru tine și tu așa mă răsplătești!”

Vedem părinți care își pun întreaga viață în slujba copilului lor, uită să își trăiască propria viață, și din această cauză adună în decursul anilor frustrări care iau forma „eu mi-am sacrificat întreaga viață pentru tine și tu așa mă răsplătești!”. Sentimentul indus de aceste cuvinte este vinovăția; copilul se va simți puternic vinovat de nefericirea unuia sau a ambilor părinți și va considera că datoria lui de adult – de mai târziu – este să aibă grijă de ei.

Acest lucru, în limite normale, este de dorit și apreciat, numai că în multe cazuri, în mod inconștient, tânărul adult NU se va realiza pe plan personal, nu își va întemeia o familie, pentru că în credințele sale timpurii este încriptat mesajul că datoria sa este să fie lângă părinții săi.

„Verișoara ta sau copilul vecinilor a luat 10, tu de ce nu?”

Comparația repetitivă între propriul copil și un altul (chiar și între frați) care este mai bun, mai deștept, mai cuminte va aduce în timp o tendință extremă spre perfecționism, care va avea pe fundal mesajul „dacă nu sunt perfect, nu merit să fiu iubit”; iar în lumea adulților vom avea persoane foarte nefericite, depresive chiar, pentru că nimeni nu poate fi perfect sau pe primul loc întreaga sa viață.

„Dacă nu mănânci tot din farfurie sau dacă o mai superi pe mama, mama moare”

„Dacă nu ești cuminte vine poliția (sau alt bau-bau) și te dau”, „dacă nu vii cu note mari acasă, dormi pe stradă” – sunt câteva dintre multiplele exemple care în timp pot induce teama de abandon. Adulții de mai târziu vor fi instabili pe plan emoțional și vor considera că este de datoria lor să le facă pe plac celorlalți pentru că altfel nu merită să fie iubiți și vor fi abandonați.

„Tu ești fratele mai mare, este de datoria ta să ai grijă de fratele tău mai mic, să îl înveți, să îl hrănești, să nu îl lași să pățească ceva”

Deși la prima vedere pare un comportament normal, trebuie să ținem cont că fratele mai mare este și el tot copil, și oricât ne-am dori un ajutor din partea lui este impropriu să punem pe umerii unui copil responsabilitatea creșterii și educării unui alt copil.

Se ajunge la o maturizare timpurie și o parentalizare a copilului mai mare plus apariția invidiei între frați; „adică cel mic are trei părinți, mama, tata și cu mine care trebuie să îl iubească și să aibă grijă de el, pe când eu nu sunt iubit decât condiționat dacă am grijă de cel mic.”

„Ești prost/proastă!”

Etichetarea copilului drept „prost” sau „proastă” poate avea efecte devastatoare asupra stimei de sine și a încrederii în propriile abilități. Copilul va internaliza acest mesaj negativ și va ajunge să creadă că este incapabil sau inferior celorlalți. Este important ca părinții să evite folosirea unor astfel de etichete și să se concentreze pe încurajarea și aprecierea eforturilor și progreselor copilului.

„Dacă mai plângi, plec și te las singur!”

Amenințarea cu abandonul este o altă formă de abuz emoțional care poate lăsa urme adânci în psihicul copilului. Teama de a fi părăsit și nevoia disperată de a fi iubit și acceptat pot duce la comportamente de codependență și la dificultăți în stabilirea unor relații sănătoase ca adult. Copiii au nevoie de siguranța și stabilitatea oferite de părinți, iar amenințările cu abandonul subminează această nevoie fundamentală.

Cuvintele Lasă Urme: Alege-le Cu Grijă!

Aceasta este o mică parte dintre expresiile care pot lăsa răni adânci în sufletul unui copil, dar sunt probabil dintre cele mai grave și mai greu de conștientizat de către părinți, pe unele poate le-au auzit la rândul lor când au fost mici.

Este important ca părinții să fie atenți la cuvintele pe care le folosesc în relația cu copiii lor, deoarece acestea pot avea un impact semnificativ asupra dezvoltării emoționale și psihologice a copiilor. Prin conștientizarea efectelor negative ale unor expresii aparent banale, părinții pot evita să le folosească și pot construi o relație sănătoasă și suportivă cu copiii lor.

Cuvintele au putere – puterea de a răni sau de a vindeca, de a descuraja sau de a inspira. Ca părinți, avem responsabilitatea de a alege cu grijă cuvintele pe care le folosim în comunicarea cu copiii noștri. Să le oferim dragoste, încurajare și suport, pentru a-i ajuta să crească încrezători, echilibrați emoțional și pregătiți să înfrunte provocările vieții.

Surse

1. Ghid pentru dezvoltarea relaţiilor sănătoase între părinţi şi copii
2. Iti compari copilul cu altii? Iata ce efecte are acest obicei! – DOC.RO
3. Teama de abandon în relații – de unde vine și cum ne eliberăm de ea
4. Problemele Familiale Si Impactul Lor Asupra Dezvoltarii PDF – Scribd
5. Stimularea inteligenței emoționale a copiilor – ResearchGate
6. Ce le facem de fapt copiilor atunci când îi comparăm adevarul.ro